La 20 km de oraşul Curtea de Argeş, pe Valea Topologului, se află satul Văleni, din comuna Sălătrucu. „Înaintea ochilor aveam frumoasa vale a luminilor şerpuită pe Topolog, ocolită de mii de dealuri ce se-nalţă unul peste altul, acoperite cu holde şi cu păduri până în faţa munţilor cu zăpezi ce se pierdeau în nori de ploaie” – avea să spună Al. Odobescu, la 8 iulie 1860, care, „după ce vizitează schitul Robaia, trece prin Valea Danului, Şuici şi se opreşte la Schitul Văleni”. (prof. Ion Oproiu – Monografia Sălătrucului).Schitul Văleni se află la 2 km de satul Văleni, pe un drum care şerpuieşte pe lângă un fir de apă argintie ce se revarsă în albia Topologului precum o rugăciune în inima Tatălui. Am lăsat în vale râul al cărui nume nu se poate să nu ne ducă cu gândul la „topos-logos” (locul logosului… divin) şi am urcat către Schitul Corbi. Urmând „firul rugăciunii” printre păduri bogate de conifere, ajungem la poarta schitului care impresionează prin frumuseţea şi înălţimea sa. Puterea de a zâmbiÎnăuntru se simte grija măicuţelor pentru fiecare petec de pământ. De cum intri, în stânga se află casa unde au locuit părinţii lui G. Topîrceanu şi unde acesta a stat în prima parte a vieţii, fiind înscris la Şcoala din Şuici pentru învăţământul primar. În dreapta, o clădire care se impune prin soliditatea sa, era destinată atelierelor de ţesătorie, ale maicilor care, înainte, vieţuiau datorită ţesăturilor din bumbac şi ale covoarelor pe care le treceau, aşa cum ne-a spus maica Taisia, fostă stareţă, spre Călimăneşti, prin Valea Iepii. Existau două tipuri de războaie, unul, mai mare, pentru covoarele olteneşti şi altul pentru ţesăturile din bumbac. Chiliile călugăriţelor reprezintă un model autentic al arhitecturii tradiţionale ţărăneşti. Într-una din ele, măicuţa Teofania, în v
ârstă de 96 de ani, stă pe un scăunel de lemn, înconjurată în camera îngustă de cele două tipuri de războaie de care nu se desparte. Vârsta înaintată i-a afectat sănătatea, însă nu şi puterea de a zâmbi, a spera, a crede… În prezent, măicuţele de la Văleni lucrează veşminte preoţeşti. Scurt istoric„La Arhivele Statului se găsesc 48 de documente în care se vorbeşte despre satul Văleni şi mânăstirea de aici. Satul Văleni este menţionat pentru prima dată într-un document din 1536, în porunca lui Radu Voievod către Pârvu Logofăt (…) Aici se află Schitul Văleni, întemeiat de familia marilor boieri, Grădineştenii” (prof. Ion Oproiu, Monografia comunei Sălătrucu).Prima biserică, aceea ce poartă hramul „Sfânta Treime” a fost construită din lemn, în anii 1691-1692 de către Zaharia Grădişteanu, în călugărie – Zosima schimonahul. „Până la războiul ruso-turc (1788-1793) a fost mănăstire de călugări. Fiind pustiită, Iosif I, episcopul Argeşului mută după acest război pe cei câţiva călugări care mai rămăseseră la Mănăstirea Robaia, iar aici aduce călugăriţe de la diferite schituri desfiinţate” (site-ul Episcopiei Argeşului şi Muscelului). A doua biserică, zidită pe acelaşi loc de către Arhiereul Ghenadie al II-lea al Argeşului, în anii 1883-1884, s-a dărâmat la cutremurul din 1940. A treia biserică, cea actuală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost rezidită din temelie după ce a fost distrusă de cutremurul din 1940. În anii 1860, stareţa Mănăstirii a fost sora marelui om politic Ion Brătianu, care a intrat în unul călugăresc sub numele de maica Maximilia. George Topîrceanu şi Schitul VăleniGeorge Topîrceanu s-a născut la 20 martie 1886, în Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti, unde mama lui, Paraschiva, lucra ca ţesătoare de covoare. Această îndeletnicire a adus-o la Mănăstirea Văleni unde măicuţele de aici aveau ateliere de ţesătorie. Tatăl său, Ion Topîrceanu era cojocar de meserie. George a urmat trei clase primare la Şuici (satul Văleni făcând parte atunci din această comună). Mama sa lucra la Mănăstirea Văleni ca ţesătoare de covoare. În clasa a III-a a compus primele versuri şi apoi a chemat un coleg de clasă în spatele şcolii unde i-a 
citit câteva strofe dintr-o poezie. Aceasta se încheia cu versurile: „Hai cu toţii, fraţi români/ Să dăm năvală-n păgâni”. Colegul căruia îi recitase George Topârceanu aceste versuri, îi spuse: „Ce-mi dai să nu te spun lu` domnu? (n.r. – domnul profesor)”. Reacţia poetului a fost promptă: „Două palme peste obraz”. Urmele paşilor în zăpadă…Vizitele noastre la diferite aşezăminte şi lăcaşuri de cult ortodox din judeţul Argeş au fost şi vor fi drumuri cu dublu sens de mers. Când ne-am întors de la Văleni, dimineaţa, o ninsoare cu fulgi mari se aşeza peste pământul îngheţat. Pe zăpada încă neatinsă, doar urmele paşilor noştri arătau în sensul coborârii, al întoarcerii. Calea călugărilor sau a călugăriţelor are un singur capăt şi un singur ţel, privirea înapoi putând să-i pietrifice ca şi pe soţia lui Lot, personaj biblic ce părăsise Sodoma şi Gomora cu interdicţia divină de a privi înapoi. Călugăriţele din Văleni privesc înainte, faţă către faţă cu Dumnezeu, în lumea lăuntrică a unei rugăciuni rostite în chilia unde focul de lemne aşează liniştea. Urmele paşilor micuţi li se văd în privirile senine…
ârstă de 96 de ani, stă pe un scăunel de lemn, înconjurată în camera îngustă de cele două tipuri de războaie de care nu se desparte. Vârsta înaintată i-a afectat sănătatea, însă nu şi puterea de a zâmbi, a spera, a crede… În prezent, măicuţele de la Văleni lucrează veşminte preoţeşti. Scurt istoric„La Arhivele Statului se găsesc 48 de documente în care se vorbeşte despre satul Văleni şi mânăstirea de aici. Satul Văleni este menţionat pentru prima dată într-un document din 1536, în porunca lui Radu Voievod către Pârvu Logofăt (…) Aici se află Schitul Văleni, întemeiat de familia marilor boieri, Grădineştenii” (prof. Ion Oproiu, Monografia comunei Sălătrucu).Prima biserică, aceea ce poartă hramul „Sfânta Treime” a fost construită din lemn, în anii 1691-1692 de către Zaharia Grădişteanu, în călugărie – Zosima schimonahul. „Până la războiul ruso-turc (1788-1793) a fost mănăstire de călugări. Fiind pustiită, Iosif I, episcopul Argeşului mută după acest război pe cei câţiva călugări care mai rămăseseră la Mănăstirea Robaia, iar aici aduce călugăriţe de la diferite schituri desfiinţate” (site-ul Episcopiei Argeşului şi Muscelului). A doua biserică, zidită pe acelaşi loc de către Arhiereul Ghenadie al II-lea al Argeşului, în anii 1883-1884, s-a dărâmat la cutremurul din 1940. A treia biserică, cea actuală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost rezidită din temelie după ce a fost distrusă de cutremurul din 1940. În anii 1860, stareţa Mănăstirii a fost sora marelui om politic Ion Brătianu, care a intrat în unul călugăresc sub numele de maica Maximilia. George Topîrceanu şi Schitul VăleniGeorge Topîrceanu s-a născut la 20 martie 1886, în Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti, unde mama lui, Paraschiva, lucra ca ţesătoare de covoare. Această îndeletnicire a adus-o la Mănăstirea Văleni unde măicuţele de aici aveau ateliere de ţesătorie. Tatăl său, Ion Topîrceanu era cojocar de meserie. George a urmat trei clase primare la Şuici (satul Văleni făcând parte atunci din această comună). Mama sa lucra la Mănăstirea Văleni ca ţesătoare de covoare. În clasa a III-a a compus primele versuri şi apoi a chemat un coleg de clasă în spatele şcolii unde i-a 
citit câteva strofe dintr-o poezie. Aceasta se încheia cu versurile: „Hai cu toţii, fraţi români/ Să dăm năvală-n păgâni”. Colegul căruia îi recitase George Topârceanu aceste versuri, îi spuse: „Ce-mi dai să nu te spun lu` domnu? (n.r. – domnul profesor)”. Reacţia poetului a fost promptă: „Două palme peste obraz”. Urmele paşilor în zăpadă…Vizitele noastre la diferite aşezăminte şi lăcaşuri de cult ortodox din judeţul Argeş au fost şi vor fi drumuri cu dublu sens de mers. Când ne-am întors de la Văleni, dimineaţa, o ninsoare cu fulgi mari se aşeza peste pământul îngheţat. Pe zăpada încă neatinsă, doar urmele paşilor noştri arătau în sensul coborârii, al întoarcerii. Calea călugărilor sau a călugăriţelor are un singur capăt şi un singur ţel, privirea înapoi putând să-i pietrifice ca şi pe soţia lui Lot, personaj biblic ce părăsise Sodoma şi Gomora cu interdicţia divină de a privi înapoi. Călugăriţele din Văleni privesc înainte, faţă către faţă cu Dumnezeu, în lumea lăuntrică a unei rugăciuni rostite în chilia unde focul de lemne aşează liniştea. Urmele paşilor micuţi li se văd în privirile senine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu